Cuprins
În această secţiune puteţi configura BitDefender pentru a vă scana calculatorul.
Principalul obiectiv BitDefender este protejarea calculatorului dumneavoastră de viruşi. Aceasta se face în primul rând nepermiţând viruşilor noi să pătrundă în sistem, prin scanarea mesajelor e-mail şi a fişierelor descărcate sau copiate pe calculator.
Există însă riscul ca un virus să fi fost în sistem înainte de instalarea BitDefender. Din acest motiv, este indicat să vă scanaţi calculatorul de viruşi după instalarea BitDefender. Şi este, de asemenea, recomandat să vă scanaţi sistemul periodic.
Scanarea la cerere se bazează pe sarcini de scanare. Utilizatorul poate scana calculatorul folosind sarcinile implicite sau creând propriile sarcini de scanare (sarcini definite de utilizator).
Există trei categorii de sarcini de scanare:
Sarcini sistem - conţine lista sarcinilor implicite de sistem. Următoarele sarcini sunt disponibile:
| Sarcină implicită | Descriere | |
|---|---|---|
| Scanare completă sistem | Scanează întregul sistem împotriva viruşilor şi aplicaţiilor spion (spyware). | |
| Scanare rapidă sistem | Scanează programele împotriva viruşilor. | |
| Scanare unităţi detaşabile | Scanează unităţile detaşabile împotriva viruşilor şi aplicaţiilor spyware. | |
| Scanare memorie | Scanează memoria după aplicaţii spion cunoscute. | |
| Scanare după rootkituri | Scanează memoria împotriva aplicaţiilor maliţioase ascunse. | |
Sarcini utilizator - conţine sarcinile definite de utilizator.
O sarcină numită Documentele mele este
furnizată. Utilizaţi această sarcină pentru a vă scana documentele din
directorul Documentele mele.
Sarcini diverse - conţine o listă de sarcini de scanare diverse. Aceste sarcini de scanare se referă la tipuri alternative de scanare ce nu pot fi rulate din această fereastră. Puteţi doar să modificaţi setările acestora şi să examinaţi rapoartele de scanare.
În partea dreaptă a fiecărei sarcini sunt disponibile trei butoane:
Planificare sarcină -
indică faptul că sarcina selectată este planificată să ruleze mai
tarziu. Faceţi clic pe acest buton pentru a accesa secţiunea Planificare din fereastra de Proprietăţi unde puteţi modifica această setare.
Şterge - şterge sarcina selectată.
![]() | Notã |
|---|---|
Nu este disponibil pentru sarcinile de sistem. Nu puteţi şterge o sarcină de sistem. |
Scanare - execută sarcina selectată, pornind o
scanare imediată.
Fiecare sarcină de scanare are propria fereastră de Proprietăţi, unde puteţi configura opţiunile de scanare, puteţi alege obiectele ce vor fi scanate, puteţi planifica sarcina sau examina rapoartele. Pentru a accesa această fereastră faceţi dublu-clic pe sarcină. Va apărea următoarea fereastră:
Aici puteţi vedea informaţii cu privire la sarcină (nume, când a rulat ultima dată şi programul de rulare) şi puteţi configura setările de scanare.
În primul rând, trebuie să alegeţi nivelul de scanare. Mutaţi cursorul pentru a seta nivelul de scanare dorit.
Există trei nivele de scanare:
| Nivel de protecţie | Descriere | |
|---|---|---|
| Scăzut |
Oferă o rată de detecţie moderată. Consumul de resurse este scăzut. Doar programele sunt scanate împotriva viruşilor. Pe lângă metoda clasică de scanare bazată pe semnături, se mai utilizează şi analiza euristică. Acţiunile luate asupra fişierelor infectate sunt următoarele: dezinfectează fişier/interzice accesul. | |
| Mediu |
Oferă o rată de detecţie bună. Consumul de resurse este moderat. Toate aplicaţiile sunt scanate împotriva viruşilor şi a aplicaţiilor spyware. Pe lângă metoda clasică de scanare bazată pe semnături, se mai utilizează şi analiza euristică. Acţiunile luate asupra fişierelor infectate sunt următoarele: dezinfectează fişier/interzice accesul. | |
| Ridicat |
Oferă o rată de detecţie ridicată. Consumul de resurse este şi el ridicat. Toate aplicaţiile şi arhivele sunt scanate împotriva viruşilor şi a aplicaţiilor spyware. Pe lângă metoda clasică de scanare bazată pe semnături, se mai utilizează şi analiza euristică. Acţiunile luate asupra fişierelor infectate sunt următoarele: dezinfectează fişier/interzice accesul. | |
![]() | Important |
|---|---|
Sarcina Scanează după rootkituri prezintă aceleaşi nivele de scanare. Totuşi, opţiunile sunt diferite:
|
Utilizatorii avansaţi pot folosi şi modifica opţiunile de scanare oferite de BitDefender. Motorul de scanare poate fi setat să sară peste fişierele cu anumite extensii, directoare sau arhive despre care ştiţi că sunt inofensive. Aceasta poate reduce cu mult timpul de scanare, precum şi viteza de reacţie a sistemului pe durata scanării.
Faceţi clic pe Personalizat pentru a vă seta propriile opţiuni de scanare. Va apărea următoarea fereastră:
Opţiunile de scanare sunt organizate intr-un meniu expandabil similar celor din Windows.
Opţiunile de scanare sunt grupate în cinci categorii:
Opţiuni de scanare împotriva viruşilor
Opţiuni spyware
Optiuni de acţiune
Opţiuni de raportare
Alte opţiuni
Faceţi clic pe semnul “+” pentru a deschide o opţiune sau pe semnul “-” pentru a închide o opţiune.
![]() | Important |
|---|---|
Pentru sarcina Scanare după rootkituri doar trei categorii sunt disponibile: Opţiuni de detecţie rootkit, Opţiuni de raportare şi Alte opţiuni. În prima categoria puteţi specifica ce obiecte să fie scanate (fişiere, memorie, sau ambele) şi acţiunea aplicată obiectelor detectate (Nici una (înregistrează obiecte)/Redenumeşte). Ultimele două categorii sunt identice celor prezentate mai jos. |
Specificaţi tipurile de fişiere ce vor fi scanate (arhive, mesaje e-mail şi altele) şi alte opţiuni. Aceasta se face prin selectarea unor opţiuni din categoria Opţiuni de scanare împotriva viruşilor.
| Opţiune | Descriere | |
|---|---|---|
| Scanează fişiere | Scanează toate fisierele |
Vor fi scanate toate fişierele accesate, indiferent de tipul lor. |
| Programe |
Nu vor fi scanate decât fişierele program, şi anume fişierele cu
următoarele extensii: | |
| Extensiile definite de utilizator |
Nu vor fi scanate decât fişierele cu extensiile specificate de utilizator. Aceste extensii trebuie separate prin ";". | |
| Extensii excluse de la scanare |
Fişierele cu extensiile specificate de utilizator NU vor fi scanate. Aceste extensii trebuie separate prin ";". | |
| Scanează sectorul de boot |
Scanează sectorul de boot al sistemului. | |
| Scanare memorie |
Scanează memoria împotriva viruşilor şi a altor aplicaţii maliţioase. | |
| Detectează fişiere cu risc |
Scanează împotriva altor ameninţări decât viruşii, cum ar fi dialer-ele şi aplicaţiile adware. Aceste fişiere vor fi considerate fişiere infectate. Programele care includ componente adware se pot opri din funcţionare dacă această opţiune este activată. Selectaţi Sări aplicaţii şi programe dialer dacă doriţi să excludeţi aceste tipuri de fişiere de la scanare. | |
| Opţiuni avansate de scanare | Deschide programe impachetate |
Scanează programele împachetate. |
| Deschide arhive |
Scanează în interiorul arhivelor. | |
| Deschide e-mail |
Scanează în interiorul arhivelor de e-mail. | |
| Activează scanarea euristică |
Pentru a activa scanarea euristică a fişierelor. Scopul scanării euristice este de a identifica noi viruşi pe baza anumitor elemente şi algoritmi, înainte ca definiţia acestor viruşi să fie cunoscută. Pot apărea şi alarme false. Când este detectat un fişier de acest gen, el este clasificat ca suspect. În aceste cazuri, este recomandat să trimiteţi fişierul la analiză către laboratorul BitDefender. | |
| Detectează corpuri incomplete de viruşi |
Detectează corpuri incomplete de viruşi. | |
Specificaţi locaţiile ce vor fi scanate împotriva aplicaţiilor spyware (regiştri, cookie). Aceasta se face prin selectarea unor opţiuni din categoria Opţiuni spyware.
| Opţiune | Descriere | |
|---|---|---|
| Scanează regiştri | Scanează intrările din regiştri. | |
| Scanează fişiere cookie | Scanează fişierele cookie. | |
Specificaţi acţiunea pentru fişierele infectate sau suspecte. Deschideţi categoria Opţiuni de acţiune pentru a vedea toate acţiunile posibile pentru fişierele infectate.
Selectaţi acţiunile ce trebuie realizate când este detectat un fişier infectat sau suspect. Puteţi specifica acţiuni diferite pentru fişierele infectate şi pentru cele suspecte. Puteţi, de asemenea, să selectaţi o a doua acţiune în caz că prima eşuează.
| Acţiune | Descriere |
|---|---|
| Nici una (înregistrează obiecte) | Nici se va efectua nici o acţiune în legătură cu fişierelor infectate. Aceste fişiere vor apărea în fişierul de raport. |
| Întreabă utilizatorul | De fiecare dată când este detectat un virus, va apărea o fereastră de alertă şi utilizatorul va vea posibilitatea de a selecta acţiunea ce va fi realizată. În funcţie de importanţa fişierului, puteţi alege să-l dezinfectaţi, să-l izolaţi în zona de carantină sau să-l ştergeţi. |
| Dezinfectează | Dezinfectează fişierul infectat. |
| Şterge | Şterge imediat fişierele infectate, fără niciun avertisment. |
| Mută în carantină | Mută fişierele infectate în carantină. |
| Redenumeşte | Schimbă extensia fişierelor infectate. Noua extensie a fişierelor infectate va fi .vir. Prin redenumirea fişierelor infectate, posibilitatea executării lor şi prin urmare a răspândirii infecţiei este exclusă. De asemenea, acestea pot fi salvate pentru examinare şi analiză detaliată. |
![]() | Important |
|---|---|
Redenumeşte are un efect similar asupra
fişierelor ascunse (rootkituri). Noua extensie a fişierelor detectate va
fi |
Specificaţi opţiunile pentru fişierele de raport. Deschideţi categoria Opţiuni de raportare pentru a vedea toate opţiunile posibile.
| Opţiune | Descriere | |
|---|---|---|
| Arată toate fişierele scanate | Listează toate fişierele scanate (infectate sau nu) şi starea acestora în fişierul de raport. Selectând această opţiune, performanţele calculatorului vor scădea. | |
| Şterge rapoartele mai vechi de [x] zile | Acest este un câmp editabil care vă permite să specificaţi pentru cât timp poate fi un raport stocat în secţiunea Rapoarte. Selectaţi această opţiune şi introduceţi un nou interval. Intervalul implicit este de 180 de zile. | |
![]() | Notã |
|---|---|
Fişierele de raport pot fi examinate în secţiunea Rapoarte din fereastra de Proprietăţi. |
Specificaţi celelalte opţiuni. Deschideţi categoria Alte opţiuni de unde puteţi selecta următoarele opţiuni:
| Opţiune | Descriere |
|---|---|
| Trimite fişierele suspecte la laboratorul BitDefender | Vi se va cere să trimiteţi toate fişierele suspecte laboratorului BitDefender după încheierea procesului de scanare. |
Dacă faceţi clic pe Nivel implicit veţi încărca setările standard.
Faceţi clic pe OK pentru a salva modificările şi închide fereastra.
Sunt de asemenea disponibile şi o serie de opţiuni generale privind procesul de scanare:
| Opţiune | Descriere |
|---|---|
| Rulează sarcina cu prioritate scăzută | Reduce prioritatea procesului de scanare. Veţi permite altor programe să ruleze cu o viteză superioară, dar timpul necesar pentru finalizarea scanării va creşte. |
| Închide calculatorul la finalizarea scanării | Închide calculatorul la finalizarea procesului de scanare. |
| Trimite fişierele suspecte la laboratorul BitDefender | Vi se va cere să trimiteţi toate fişierele suspecte laboratorului BitDefender după încheierea procesului de scanare. |
| Minimizează fereastra de scanare la bara de scanare | Minimizează fereastra de scanare bara de sistem. Faceţi dublu-clic pe simbolul BitDefender pentru a o deschide. |
| Cere repornire | Vi se va cere să reporniţi calculatorul dacă acţiunile luate necesită acest lucru. |
Faceţi clic pe OK pentru a salva modificările şi închide fereastra. Pentru a executa sarcina faceţi clic pe Scanează.
Faceţi dublu-clic pe o sarcină selectată şi apoi clic pe tabul Ţintă pentru a accesa această secţiune.
Aici puteţi selecta obiectele ce vor fi scanate.
Secţiunea conţine următoarele butoane:
Adaugă fişiere - deschide o fereastră de explorare în care puteţi selecta fişierele pe care doriţi să le scanaţi.
Adaugă directoare - deschide o fereastră de explorare în care puteţi selecta directoarele care doriţi să fie scanate de BitDefender.
![]() | Notã |
|---|---|
Puteţi folosi drag & drop pentru a adăuga fişiere/directoare la listă. |
Şterge obiect - şterge fişierele / directoarele care au fost selectate anterior din lista de obiecte de scanat.
![]() | Notã |
|---|---|
Numai fişierele / directoarele adăugate de utilizator pot fi şterse, nu şi cele care au fost “văzute” automat de BitDefender. |
Pe lângă butoanele explicate mai sus există şi unele opţiuni ce permit selectarea rapidă a locaţiilor pentru scanare.
Discuri locale - pentru scanarea partiţiilor locale.
Discuri din reţea - pentru scanarea partiţiilor din reţea recunoscute.
Unităţi detaşabile - pentru scanarea unităţilor mobile de disc (unităţile de CD-ROM şi discheta).
Toate obiectele - pentru scanarea tuturor partiţiilor, indiferent dacă sunt locale sau de reţea, precum şi a unităţilor detaşabile.
![]() | Notã |
|---|---|
Dacă doriţi să vă scanaţi tot sistemul, selectaţi opţiunea Toate obiectele. |
Faceţi clic pe OK pentru a salva modificările şi închide fereastra. Pentru a executa sarcina faceţi clic pe Scanează.
Faceţi dublu-clic pe o sarcină selectată şi apoi clic pe tabul Planificare pentru a accesa această secţiune.
Aici puteţi vedea dacă sarcina este planificată să ruleze la un anumit moment sau nu şi puteţi modifica această proprietate.
![]() | Important |
|---|---|
Pentru sarcini complexe procesul de scanare durează mai mult şi este mai eficient dacă închideţi toate programele. Din acest motiv este bine să programaţi astfel de sarcini să ruleze atunci când nu utilizaţi sistemul. |
Când planificaţi o sarcină trebuie să alegeţi una dintre următoarele opţiuni:
Neplanificat - sarcina rulează doar atunci când utilizatorul cere acest lucru.
O singură dată - scanarea se face o singură dată, la un anumit moment. Specificaţi data şi timpul lansării în execuţie în câmpurile Data începerii/Ora începerii.
Periodic - scanarea se realizează periodic, la anumite intervale de timp(ore, zile, săptămâni, luni, ani), începând de la un anumit moment.
Dacă doriţi ca scanarea să se repete la anumite intervale de timp, selectaţi opţiunea Periodic şi introduceţi în câmpul de editare La fiecare numărul de minute / ore / zile / săptămâni / luni / ani la care doriţi să se repete scanarea. De asemenea, trebuie să specificaţi data şi timpul lansării în execuţie în câmpurile Data începerii/Ora începerii.
Faceţi clic pe OK pentru a salva modificările şi închide fereastra. Pentru a executa sarcina faceţi clic pe Scanează.
Faceţi dublu-clic pe o sarcină selectată şi apoi clic pe tabul Rapoarte pentru a accesa această secţiune.
Aici puteţi examina rapoartele generate de fiecare dată când sarcina a fost executată. Fiecare fişier conţine informaţii privind rezultatele scanării, data şi timpul la care a fost executată sarcina precum şi un scurt rezumat (scanare finalizată).
Sunt disponibile două butoane:
Afişează jurnal - deschide fişierul de raport selectat.
Şterge jurnal - şterge fişierul de raport selectat.
De asemenea, pentru a deschide sau şterge un fişier de raport, faceţi clic dreapta pe fişier şi selectaţi opţiunea corespunzătoare din meniu.
Faceţi clic pe OK pentru a salva modificările şi închide fereastra. Pentru a executa sarcina faceţi clic pe Scanează.
Un meniu contextual este disponibil pentru fiecare sarcină. Faceţi clic dreapta pe o sarcină selectată pentru a-l deschide:
Următoarele opţiuni sunt disponibile pe meniul contextual:
Proprietăţi - deschide fereastra de Proprietăţi, la tabul Setări unde puteţi modifica setările pentru sarcina selectată;
Schimbare cale - deschide fereastra de Proprietăţi, la tabul Ţintă unde puteţi modifica ţinta de scanare pentru sarcina selectată;
Planificare sarcină - deschide fereastra de Proprietăţi, la tabul Planificare unde puteţi programa sarcina selectată să ruleze la un moment dat sau doar la cererea utilizatorului;
Examinare rapoarte - deschide fereastra de Proprietăţi, la tabul Rapoarte unde puteţi examina rapoartele generate de fiecare dată când sarcina selectată a rulat;
Duplicare - creează o copie a sarcinii selectate;
![]() | Notã |
|---|---|
Acest lucru este util în crearea de noi sarcini, deoarece puteţi modifica setările duplicatului unei sarcini. |
Creare scurtătură - creează o scurtătură (shortcut) pe desktop a sarcinii selectate;
Şterge - şterge sarcina selectată.
![]() | Notã |
|---|---|
Nu este disponibil pentru sarcinile de sistem. Nu puteţi şterge o sarcină de sistem. |
Scanare - rulează sarcina selectată, lansând o scanare imediată.
![]() | Important |
|---|---|
Datorită caracterului lor special, pentru sarcinile din categoria Sarcini diverse doar opţiunile Proprietăţi şi Examinare rapoarte sunt disponibile. |
BitDefender permite trei tipuri de scanare la cerere:
Scanare imediată - când este rulată o sarcină de sistem sau definită de utilizator;
Scanare contextuală - când faceţi clic-dreapta pe un fişier sau director şi selectaţi opţiunea BitDefender Antivirus v10;
Scanare drag&drop - când aduceţi un fişier sau director deasupra Barei de scanare;
Pentru a vă scana sistemul sau o parte din el puteţi utiliza sarcinile de scanare implicite sau puteţi crea propriile sarcini de scanare. Există două metode de a crea sarcini de scanare:
Duplicaţi o sarcină existentă, redenumiţi-o şi faceţi modificările necesare în fereastra de Proprietăţi;
Faceţi clic pe Sarcină nouă pentru a crea o nouă sarcină şi a o configura.
Pentru ca BitDefender să facă o scanare completă, este necesar să închideţi toate programele. Este important să închideţi în primul rând clientul de e-mail (i.e. Outlook, Outlook Express sau Eudora).
Înainte de a începe scanarea este necesar să vă asiguraţi că BitDefender este la zi cu semnăturile de viruşi, având în vedere că în fiecare zi se descoperă şi se identifică viruşi noi. Puteţi verifica data la care a fost făcută ultima actualizare în partea de jos a modulului Update.
Pentru a lansa scanarea, selectaţi din listă sarcina dorită şi faceţi
clic pe butonul
Scanare din dreapta.
Puteţi de asemenea să faceţi clic pe Execută
sarcina. Va apărea fereastra de scanare:
Pe parcursul procesului de scanare, va apărea o icoană în bara de sistem.
În timpul scanării, BitDefender va afişa progresul scanării şi vă va alerta dacă descoperă vreo ameninţare. În dreapta puteţi vedea statisticile procesului de scanare. În funcţie de obiectele scanate pot fi disponibile informaţii despre scanarea împotriva viruşilor sau împotriva aplicaţiilor spyware sau amândouă. Daca amândouă sunt disponibile, faceţi clic pe tabul corespunzător pentru a afla detalii despre scanarea împotriva viruşilor sau aplicaţiilor spyware
Selectaţi opţiunea Arată ultimul fişier scanat şi nu va fi vizibilă decât informaţia despre ultimul fişier scanat.
![]() | Notã |
|---|---|
Procesul de scanare poate dura destul de mult, în funcţie de complexitatea scanării. |
Sunt disponibile trei butoane:
Stop - deschide o fereastră nouă care vă permite oprirea verificării sistemului. Faceţi clic pe Da&Închide pentru a închide fereastra de scanare.
Întrerupe - întrerupe temporar procesul de scanare - îl puteţi relua apăsând butonul Reia.
Afişează raport - deschide raportul de scanare.
![]() | Notã |
|---|---|
Dacă faceţi clic-dreapta pe o sarcină ce se află în execuţie, un meniu contextual va apărea permiţându-vă să administraţi fereastra de scanare. Opţiunile (Întrerupe / Reia, Opreşte şi Opreşte&Închide) sunt similare butoanelor din fereastra de scanare. |
Dacă în fereastra de Proprietăţi este setată opţiunea Întreabă utilizatorul, atunci când un fişier infectat este detectat va apărea o fereastră de alertă care vă va cere să selectaţi acţiunea ce va fi luată asupra fişierului infectat.
Puteţi afla numele fişierului infectat, precum şi numele virusului.
Selectaţi una dintre următoarele acţiuni pentru fişierul infectat:
Dezinfectează - dezinfectează fişierul infectat;
Şterge - şterge fişierul infectat;
Mută în carantină - mută fişierul infectat în carantină;
Ignoră - ignoră fişierele infectate. Nici o acţiune nu va fi aplicată fişierelor infectate.
Dacă scanaţi un director şi doriţi ca acţiunea să fie la fel pentru toate fişierele infectate, selectaţi opţiunea Aplică tuturor.
![]() | Notã |
|---|---|
Dacă opţiunea Dezinfectează nu poate fi selectată, înseamnă că tentativa BitDefender de a dezinfecta fişierul a eşuat. Cea mai bună soluţie este izolarea virusului în carantină si trimiterea pentru analiză la Laboratorul BitDefender. |
Faceţi clic pe OK.
![]() | Notã |
|---|---|
Fişierul de raport este salvat automat în secţiunea Rapoarte din fereastra de Proprietăţi a sarcinii respective. |
Faceţi clic-dreapta pe fişierul sau directorul pe care doriţi să-l scanaţi şi selectaţi opţiunea BitDefender Antivirus v10.
Puteţi modifica opţiunile de scanare şi examina fişierele de raport accesând fereastra de Proprietăţi a sarcinii Scanare meniu contextual.
Trageţi fişierul sau directorul pe care doriţi să îl scanaţi peste Bara de scanare, ca în imaginile de mai jos.
Dacă un fişier infectat este detectat, va apărea o fereastră de alertă care vă va cere să selectaţi acţiunea ce va fi aplicată fişierului infectat.
În ambele cazuri (scanare contextuală sau prin drag&drop) va apărea fereastra de scanare.
BitDefender caută să rezolve cele mai noi ameninţări de securitate prin introducerea unui detector de rootkituri alături de eficientele sale motoare antivirus&antispyware. Bitdefender este acum capabil să detecteze rootkituri căutând după fişiere, directoare şi procese ascunse. Mai mult, BitDefender vă poate proteja sistemul redenumind aplicaţiile maliţioase ce utilizează rootkituri.
Pentru a scana calculatorul după rootkituri, rulaţi sarcina Scanare după rootkituri. Va apărea o fereastră de scanare.
![]() | Important |
|---|---|
Este recomandat ca atunci când căutaţi rootkituri să setaţi BitDefender să nu ia nici o acţiune asupra fişierelor ascunse. |
La sfârşitul scanării puteţi vedea rezultatele. Dacă au fost detectate fişiere ascunse verificaţi-le cu atenţie: prezenţa fişierelor ascunse poate indica o posibilă intruziune.
Dacă ştiţi cu siguranţă că fişierele detectate aparţin unor aplicaţii maliţioase, vă recomandăm să setaţi acţiunea Redenumeşte şi să executaţi din nou sarcina Scanare după rootkituri. Astfel vor fi blocate fişierele ascunse.
![]() | Avertisment |
|---|---|
NU TOATE FIŞIERELE ASCUNSE SUNT APLICAŢII MALIŢIOASE!Înainte de a redenumi fişierele ascunse, asiguraţi-vă că ele nu aparţin unor aplicaţii valide sau sistemului. Redenumirea unor astfel de fişiere poate provoca instabilitatea sistemului dumneavoastră. |
![]() | Important |
|---|---|
Dacă sistemul dumneavoastră a fost atacat de un hacker, există o singură metodă sigură de a scăpa de agresor: reinstalarea sistemului. |